Deputații au dat undă verde indexării cu 4% a pensiilor, începând cu 1 februarie, odată cu adoptarea Ordonanței de Guvern care prevede această măsură.
Potrivit actului normativ care modifică Legea pensiilor, valoare punctului de pensie pentru anul 2013 va fi de 762,1 lei.
Ordonanța de urgență 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice a obținut din partea deputaților 307 de voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 3 abțineri.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că toți pensionarii vor primi pensiile indexate cu 4% începând cu luna ianuarie.
„În funcție de punctajul pe care fiecare persoană îl are înscris pe talonul de pensie se înmulțește cu valoarea punctului de pensie”, a explicat Mariana Câmpeanu modalitatea de calcul a indexării.
Potrivit acesteia, în urma Ordonanței adoptate astăzi în Parlament vor crește pensiile a 600.000 de români.
„În februarie ei vor primi indexarea atât pentru ianuarie, cât și pentru februarie. Nu are importanță dacă se vor emite două cupoane de pensie sau dacă totul va fi pe unul singur, pensionarii vor primi banii aferenți prin indexare”, a mai spus Câmpeanu.